Leon c. (n. 5 iunie 1840, Iași, Moldova – d. 16 iulie 1890, Trifești, România) a fost un jurist, om politic, poet, prozator și traducător român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași (1883-1886).

Leon C. Negruzzi s-a născut la data de 5 iunie 1840 în orașul Iași.^[2][3] A fost fiul mai mare al scriitorului Constantin Negruzzi și frate cu Iacob Negruzzi.^[4][5] A învățat inițial la Academia Mihăileană (sub conducerea lui Malgouverné) și apoi la un pension particular din Iași, iar în anul 1852 a fost trimis, împreună cu fratele său Iacob, la Berlin, unde a terminat studiile liceale.^[2][3] A vrut să studieze medicina la Universitatea din Berlin, dar a fost dezgustat de disecțiile anatomice, așa că a urmat cursuri de filosofie și drept la universitățile din Berlin și Viena, fără a obține vreo diplomă universitară.^[2][3]

În anul 1864 s-a întors în Principatele Române, unde a fost numit judecător la Tribunalul din Iași și înaintat apoi ca membru și procuror general la Curtea de Apel Iași.^[2][3] A făcut politică ca membru al Partidului Conservator.^[6] A îndeplinit în mai multe rânduri funcția de prefect al județului Iași: în timpul guvernului Lascăr Catargiu (1871-1876), în timpul ministeriatului lui Mihail Kogălniceanu în guvernul Ion C. Brătianu (1879-1880) și în timpul guvernului Theodor Rosetti (1888), a fost primar al orașului Iași (3 februarie 1883 - 7 decembrie 1886) și senator.^[2][3][6] A fost o persoană jovială și a fost cunoscut mai mult ca un om de societate.^[2]

Spre sfârșitul vieții a fost epitrop al Așezămintelor Sf. Spiridon.^[3] A murit în noaptea de 15 spre 16 iulie 1890 la moșia părintească din comuna Trifești din județul Iași, fiind înmormântat în curtea bisericii din satul Hermeziu.^[2][3] A avut cinci fiice și doi fii.^[5]

Leon Negruzzi a fost interesat și de literatură și a făcut parte din societatea Junimea.^[2][3] A debutat în 1867 cu două poezii fără valoare în revista Convorbiri literare, înființată în martie 1867 și editată de fratele său, Iacob.^[2][3] A cultivat nuvela-foileton, specie pătrunsă în spațiul culturii române prin intermediul literaturii franceze.^[2]

Nuvelele „Vântul soartei” și „Osândiții”, care descind din literatura de aventuri și sunt dominate de „un romantism mediocru”, își plasează personajele într-o serie de situații neverosimile, propagând o morală diluată.^[2] Celelalte nuvele sunt mai bine realizate, nemaiavând de această dată un subiect artificial și personaje schematice, ci adevărate caractere care imprimă sensul acțiunii.^[2] Mediul investigat de autor este societatea ieșeană din anii 1860-1880, pe care Negruzzi o cunoștea foarte bine.^[2] Dialogurile capătă fluență, chiar dacă rămân uneori greoaie.^[2] Nuvela „Serghie Pavlovici” prezintă comportamentul patologic previzibil al unui obsedat afectiv.^[2] Autorul încearcă să creioneze tipuri umane, ceea ce îi reușește desori.^[2] Cele mai izbutite nuvele sunt „Evreica” și „Țiganca” în care conflictul are loc între reprezentanții a două clase sociale diferite și se termină tragic, în ciuda încercărilor autorului de a pune deznodământul sub semnul fatalității.^[7]

Leon Negruzzi a tradus, de asemenea, proză românească în limba franceză.

• „Nesimțitorul, Durere”, în Convorbiri literare, I, 1867, p. 12;
• „Vântul soartei”, în Convorbiri literare, I, 1867, pp. 12-16;
• „Evreica”, în Convorbiri literare, II, 1868, pp. 18-20, II, 1969, pp. 21, 22;
• „O răzbunare”, în Convorbiri literare, VIII, 1874, p. 1;
• „Țiganca” (1877)
• „Serghie Pavlovici” (1881)
• „Osândiții” (1881-1882)
• Serghie Pavlovici și alte nuvele, pref. de Titu Maiorescu, Ed. Alcalay, București.

• Octav George Lecca, Familiile boerești române: istoric și genealogie dupe isvoare autentice, Editura Minerva, București, 1899
• Titu Maiorescu, Constantin Schifirneț (ed.), Discursuri parlamentare, Editura Albatros, București, 2001, ISBN: 978-973-2408-71-1
• Titu Maiorescu; Dimitrie Vatamaniuc, Eugen Simion (eds.), Opere: Critice, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Bucharest, 2005, ISBN: 978-973-7934-46-8
• Dan Mănucă, „Negruzzi, Leon”, în vol. Academia RSR (ed.), Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, pp. 625-626.
• Dimitrie Rosetti, Dicționarul Contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populara”, București, 1897

• Evenimentul, 1 iunie 2005 - Oamenii cetății: Leon C. Negruzzi – un junimist de seamă. 165 de ani de la naștere Arhivat în 2 martie 2008, la Wayback Machine.