VOOZH about

URL: https://ro.wikipedia.org/wiki/Clodio

⇱ Clodio - Wikipedia

Sari la conținut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Clodio
Rege al Francilor salieni
👁 Image
Date personale
Născut393 d.Hr. 👁 Modificați la Wikidata
Decedat448 d.Hr. (54 de ani) 👁 Modificați la Wikidata
PărințiTheudemeres[*][[Theudemeres (frankish king)|​]] 👁 Modificați la Wikidata
CopiiMerovech[1]
Clodebaud[*][[Clodebaud (roi des Francs)|​]] 👁 Modificați la Wikidata
Ocupațiemonarh 👁 Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurirege al francilor salieni[*]​ (până în )[2]
Familie nobiliarăDinastia Merovingiană
Rege al francilor 👁 Modificați la Wikidata
Predecesor?
SuccesorMerovech
Modifică date /text👁 Consultați documentația formatului

Clodio, supranumit cel Pletos, numit în sursele primare Cloio sau Chlogio (n. 393 d.Hr. – d. 448 d.Hr.), a fost un conducător al francilor salieni, unul dintre popoarele germanice care au constituit liga Francilor. Este cunoscut ca cel mai vechi rege al dinastiei Merovingienilor a cărui existență este certă. Clodio este menționat în doar două scurte referințe, ceea ce face dificilă stabilirea unei biografii de către istorici.

În jurul mijlocului secolului al V-lea, Clodio a pătruns cu armata sa pe teritoriul roman și a cucerit regiunile Cambrésis și Artoisul meridional. Astfel, el a fondat un mic regat franc moștenit de descendentul său, Clovis I, și care a reprezenta embrionul viitorului regat al Franței.

Context istoric

[modificare | modificare sursă]

Clodio este cunoscut exclusiv prin intermediul a două surse de epocă: Panegiricul lui Majorian de Sidonius Apollinaris, scris în anul 458, și Istoria francilor de Grigore din Tours, scrisă în anul 592[3]:

„Când el [Majorian] a apărat Tours care se temea de război, tu [Aetius] nu erai acolo: puțin timp după aceea, luptați împreună în câmpiile deschise ale Artois-ului, pe care francul Clodio (Cloio) le invadase. În acele locuri se află o răscruce unde drumurile duc spre o cale îngustă; șoseaua strâmtă, așezată pe piloni, traversează după o distanță lungă târgul Helena, dominat de arcul unui pod și, în același timp, un curs de apă. Acolo îți luasei poziție, iar Majorian lupta călare chiar la picioarele podului. Din întâmplare, pe un deal din apropierea malului, se celebra zgomotos o nuntă barbară și, în mijlocul dansurilor nordice, tânăra mireasă era unită cu un soț la fel de blond ca ea. Se spune că Majorian i-a făcut să muște țărâna; casca sa răsuna sub lovituri, iar cuirasas sa, opunându-și solzii în fața șocului lăncilor, îndepărta de el rana, până în momentul în care inamicul bătut a întors spatele.”
—Sidonius Apollinaris, Panegiricul lui Maiorian, 458 - traducere în limba franceză de André Loyen
„Se relatează, de asemenea, că Clodio, care era pe atunci un om capabil și foarte nobil în cadrul națiunii sale, a fost rege al francilor; el locuia în fortăreața Dispargum, care se află pe teritoriul tiringienilor. În acele ținuturi, dar spre miazăzi, romanii locuiau până la fluviul Loira. Dincolo de Loira dominau goții. Burgunzii, care urmau de asemenea secta lui Arius, locuiau de cealaltă parte a Ronului, care curge pe lângă cetatea Lyon. Cât despre Clodio (Chlogio), el a trimis cercetași în orașul Cambrai și, după ce totul a fost explorat, i-a urmat el însuși; i-a zdrobit pe romani și a pus stăpânire pe cetate, unde nu a locuit decât puțin timp, apoi a ocupat țara până la râul Somme. Unii pretind că din neamul său a ieșit regele Merovech, al cărui fiu a fost Childeric.”
—Grigore din Tours, Istoria francilor, cartea a II-a, IX, 592 - traducere în limba franceză de Robert Latouche.
Regi ai tuturor francilor
Regi ai Neustriei
Regi ai Austrasiei
Pharamond 410-426
Clodio 426-447
Merovech 447-458
Childeric I 458-481
Clovis I 481 - 511
Childebert I 511-558
Chlothar I 511-561
Chlodomer 511-524
Theuderic I 511-534
Theudebert I 534-548
Theudebald 548-555
Clotaire I 558-561
Charibert I 561-567
Chilperic I 561-584
Clotaire al II-lea 584-629
Guntram 561-592
Childebert al II-lea 592-595
Theuderic al II-lea 595-613
Sigebert al II-lea 613
Sigebert I 561-575
Childebert al II-lea 575-595
Theudebert al II-lea 595-612
Theuderic al II-lea 612-613
Sigebert al II-lea 613
Clotaire al II-lea 613-629
Dagobert I 623-629
Dagobert I 629-639
Charibert al II-lea 629-632
Chilperic 632
Clovis al II-lea 639-658
Chlothar al III-lea 658-673
Theuderic al III-lea 673
Childeric al II-lea 673-675
Theuderic al III-lea 675-691
Sigebert al III-lea 634-656
Childebert cel Adoptat 656-661
Chlothar al III-lea 661-662
Childeric al II-lea 662-675
Clovis al III-lea 675-676
Dagobert al II-lea 676-679
Theuderic al III-lea 679-691
Clovis al IV-lea 691-695
Childebert al IV-lea 695-711
Dagobert al III-lea 711-715
Chilperic al II-lea 715-720
Clotaire al IV-lea 717-720
Theuderic IV 721-737
Childeric al III-lea 743-751

Francii salieni și Imperiul Roman la începutul secolului al V-lea

[modificare | modificare sursă]
👁 Image
Francii în Toxandria (între Meuse și Escaut) în anul 358.

Înainte de urcarea pe tron a lui Clodio, din anul 342, francii salieni erau instalați ca foederați în Imperiul Roman, în nordul Galiei, în Toxandria,[4] între mlaștinile Meuse, la nord de actualul Maastricht, și pădurea Charbonnière.[5] Din 17 ianuarie 395 Imperiul Roman a fost împărțit în două părți: Imperiul de Răsărit și Imperiul de Apus.[6]

Începând din anul 407 mai multe popoare germanice au pătruns în Galia și s-au stabilit acolo. Vizigoții au fondat un regat în Aquitania, iar alanii (popor negermanic) și-au stabilit cartierele lângă Orléans, iar burgunzii și alemanii s-au stabilit de-a lungul Rinului.[7] În timpul domniei lui Clodio, Valentinian al III-lea a condus partea occidentală a Imperiului Roman.[8]

Conform istoricului Étienne Renard, Cloio sau Chlogio ar proveni din germanicul hluda și ar însemna „renumit sau ilustru”[9]. Această grafie exclude posibilitatea ca numele său să aibă la bază numele roman Claude[9]. În mod general, radicalul hlod este foarte prezent în genealogia Merovingienilor; acesta se regăsește în Clovis (Chlodovecus), ceea ce indică o înrudire certă cu Clodio[10], dar și în Clodobert, Clodomir, Clodoald, Clodoswinthe, Clotaire și Clotilde[11][12].

👁 Image
Cuceririle lui Clodio (limite aproximative).

Clodio începe să domnească în jurul anului 428[13][14]. El îi succede, probabil, regelui francilor, Théodomir, fără a se ști dacă există ani de interregn între cei doi regi[15][16]. El conduce poporul francilor salieni din capitala sa, fortăreața Dispargum, situată la răsărit de Rin[17].

În jurul anilor 432-435[18] Clodio află că orașele din provincia romană Belgica Secunda sunt fără apărare[19]. Într-adevăr, Aetius, generalul roman însărcinat cu apărarea Galiei, a retras mulți soldați din aceste teritorii pentru a lupta pe rând împotriva burgunzilor, alanilor, francilor renani, revoltelor antifiscale și vizigoților[20]. Prin urmare, Clodio decide să organizeze o expediție și își mobilizează întreaga armată. Traversând pădurea Charbonnière, francii pun stăpânire pe Tournai, ocupă Cambrai și Arras de la primul asalt și supun întreaga regiune învecinată până la Somme[21][22]. De fapt, mai mult decât niște jafuri ușoare, Clodio caută să confere autorității sale de rege războinic o bază teritorială[23], pe care dorește să o extindă asupra bogatului teritoriu cuprins între Rin, Somme, Meuse și Marea Nordului[24]. Ocupația persistă câțiva ani fără ca Aetius să încerce să îi pună capăt. Generalul roman are, într-adevăr, foarte mult de lucru în alte părți[25].

În jurul anilor 445-448, Clodio, care celebrează nunta unui membru important al armatei sale în târgul Helena, lângă Arras[26][27], este atacat de generalul Aetius și de locotenentul său, Majorian[28]. Generalul dorește să îi readucă la ordine pe francii salieni care au anexat teritorii fără autorizația sa[27][14]. Clodio, care nu este pregătit pentru confruntare, este constrâns să fugă[29]. Totuși, Aetius este conștient că nu dispune de mijloacele militare pentru a ocupa din nou teritoriul. Preferă, așadar, să renegocieze cu Clodio tratatul de alianță din 342 care îi făcea pe francii salieni foederați ce luptau pentru Roma[30]. El îi autorizează să se instaleze în Imperiu, în speță pe teritoriile pe care le cuceriseră deja la Tournai, și le lasă, probabil, și teritoriile Arras și Cambrai[31][32]. Clodio primește, de altfel, acest din urmă oraș drept capitală[33][34]. Aceasta reprezintă originea viitorului regat franc al lui Clovis I[35].

După mai bine de douăzeci de ani de domnie, Clodio moare puțin înainte de anul 451[36]. Conform obiceiului franc, regatul său este împărțit între fiii săi. Cel mai vârstnic, fără îndoială Merovech, obține orașul Tournai și regiunea sa[37]. Un al doilea moștenitor a obținut, probabil, Cambrai, iar un al treilea Tongeren[38].

Dezbateri istoriografice

[modificare | modificare sursă]

Mai multe elemente din biografia lui Clodio rămân obscure, în timp ce altele sunt încă dezbătute de istorici. Sunt controversate, în special, locul său de origine, genealogia, sursele istorice și porecla sa.

Singura informație oferită de Grigore din Tours pentru a localiza Dispargum este aceea că, în epoca sa (a doua jumătate a secolului al VI-lea), această fortăreață era situată într-un teritoriu ocupat de turingieni.[15] Totuși, nici Grigore din Tours și nici contemporanul său, poetul Venance Fortunat, nu indică limitele regiunii Turingiei în secolul al VI-lea.

În 1893, istoricul Godefroid Kurth refuză să caute localizarea fortăreței Dispargum, amintind că acest loc ar putea fi legendar.[17] În 1896 Kurth este mai categoric, indicând că „totul duce la credința că această localitate nu a existat decât în poezie”.[39] În 1979 istoricul Émilienne Demougeot nu identifică formal Dispargum, mulțumindu-se să o plaseze la granița dintre Belgia și Olanda[19]. În 1988, scriitorul Georges Bordonove indică faptul că orașul este în continuare neidentificat[23].

În 1720 Louis-Sébastien Le Nain de Tillemont afirma că satul Duisburg, de lângă Bruxelles, trebuie considerat ca fiind Dispargum-ul lui Clodio.[13] Această identificare este reluată, printre alții, de istoricii Pierre Riché și Patrick Périn în 1996.[28] Tot în 1996, Michel Rouche ezită între identificarea cu Duisburg din Belgia și Duisburg din Germania.[18] În 2014 istoricul Étienne Renard înclină spre Duisburg.[40]

Totuși în 1999, într-o notă la traducerea sa a lucrării Istoria francilor de Grigore din Tours, Robert Latouche indică faptul că Dispargum „nu este identificată cu certitudine”. El amintește că „identificările propuse — Duisburg în Belgia, Duisburg în Germania — sunt conjucturale”.[41]

Istoricul Godefroid Kurth declara în 1893 că „Clodio este cel mai vechi rege pe care cântecele populare ale francilor salieni l-au făcut cunoscut lui Grigore din Tours”[42]. Această informație a fost ulterior acceptată pe scară largă de istoricii care au urmat.[23] În schimb, numele reginei sale și numărul copiilor săi sunt necunoscute.[43] În pofida acestui fapt, mai mulți istorici și genealogi au elaborat ipoteze despre înrudirea lui Clodio, bazându-se pe mărturii vechi sau falsificând anumite elemente.

Ipoteze genealogice

[modificare | modificare sursă]

Théodomir, Merovech și Clodoald sunt personaje istorice care sunt adesea legate de Clodio de către genealogiști.

În anul 660 Cronica lui Fredegar indică faptul că regele Théodomir a fost succedat de fiul său, Clodio.[44] Această filiație între Théodomir și Clodio este considerată de istorici o interpolare făcută de Fredegar pe baza textului lui Grigore din Tours.[45][46][15]

Grigore din Tours scrie în Istoria francilor că „unii pretind că din neamul său [al lui Clodio] a provenit regele Merovech”. Bazându-se pe acest pasaj, istoricul Godefroid Kurth afirmă că Merovech este, prin urmare, fiul lui Clodio.[47] Ipoteza aceasta a fost urmată de mai mulți istorici.[37] Totuși alții, ca Pierre Riché și Patrick Périn, sunt mai circumspecți și afirmă doar că Merovech „a fost, poate, fiul lui Clodio”[48] sau nepotul său.[49]

Două genealogii din secolul al VIII-lea îl menționează, de asemenea, ca fiu al lui Clodio pe un anume Clodoald. Aceste genealogii, pline de erori, nu sunt în general acceptate de majoritatea istoricilor contemporani, în special de Godefroid Kurth.[50] Totuși, faptul că sunt independente una de cealaltă și că ambele îl citează pe Clodoald (Ghlodobedus și Chlodebaudus) îi determină pe unii genealogi să îi admită istoricitatea.[51][52] În schimb, istoricii nu știu nimic altceva despre acest Clodoald, în afara faptului că poartă același nume ca un alt merovingian, Clodoald, cunoscut mai ales ca „Sfântul Cloud”.[53] În 2014 istoricul Étienne Renard propune ca Clodoald să fie considerat unicul fiul al lui Clodio. Acesta s-ar fi căsătorit cu nepoata lui Merovech, iar fiul lor ar fi fost viitorul rege Childeric I.[54]

De-a lungul secolelor, lipsa informațiilor genealogice privitoare la familia lui Clodio a fost completată în mod arbitrar. Astfel, în secolul al VIII-lea autorul anonim al Liber historiæ Francorum îi atribuie lui Clodio ca tată pe miticul Pharamond. În secolul al XIV-lea, Jacques de Guyse, în lucrarea sa Histoire du Hainaut, indică faptul că Clodio este tatăl personajului legendar Oberon[55]. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, poetul Jean Desmarets de Saint-Sorlin îi atribuie lui Clodio, într-una dintre lucrările sale, o soție cu numele Ildegonde.[56] În cele din urmă, în secolul al XIX-lea Alexandre Lenoir, în cartea sa Musée des monuments français, afirmă că mama lui Clodio se numește Argote.[57]

Surse istorice

[modificare | modificare sursă]

Scriitorul Sidonius Apollinaris (430–486) a fost contemporan cu Clodio, ceea ce nu este cazul episcopului Grigore din Tours (539–594). Potrivit istoricului belgian Godefroid Kurth în Histoire Poétique des Mérovingiens, sursa episcopului de Tours ar fi un cântec popular. Istoricul susține că „exista, așadar, în timpul lui Grigore din Tours, [...] un cântec popular despre cucerirea Galiei Belgice de către francii lui Clodio. Iar naratorul nostru [Grigore], fidel procedeului său, a extras din acest document singurul lucru pe care îl considera istoric”.[58]

Spranumele „cel Pletos”

[modificare | modificare sursă]

Supranumele său provine din următoarea frază a lui Grigore din Tours referitoare la primii regi franci: „[Francii] și-ar fi creat deasupra lor, în fiecare țară și în fiecare cetate, regi pletoși aparținând primei și, ca să spunem așa, celei mai nobile familii a neamului lor”. Clodio ar fi fost, astfel, regele pletos al fortăreței Dispargum.[15] Aceast supranume este utilizat cel târziu din anul 1616.[59]

Cutuma diferențierii bărbaților prin abundența părului lor era răspândită printre germani. Vizigoții o rezervau bărbaților liberi, iar vandalii hasdingi o rezervaseră familiei regale, ca și Merovingienii.[60]

Strămoș al dinastiilor regale: un simbol legitimator

[modificare | modificare sursă]
👁 Image
Stampă a regelui Clodio realizată în 1690 de Nicolas al II-lea de Larmessin.

Clodio nu a fost cel mai important rege al originilor în procesul de afirmare a dinastiei merovingiene, așa cum arată interpretarea simbolică a unei legende privind nașterea lui Merovech. Grigore din Tours nu a dorit să o preia, fie pentru că era prea problematică,[61] dar mai sigur datorită caracterului său păgân.[62][63] În secolul al VII-lea, Cronica lui Fredegar oferă o versiune a acesteia.[62] Istoricul Godefroid Kurth o rezumă astfel: „Într-o zi, pe când regina, soția lui Clodio, se scălda în mare, un zeu s-a unit cu ea, iar din această uniune s-a născut Merovech, eroul eponim al dinastiei france”. Zeul în cauză este o fiară a lui Neptun (Bistea Neptuni), un Quinotaur, un zeu fluvial cu picioare de șarpe (anguiped) și cinci coarne.[64] Pe plan pur factual, această legendă oferă, de altfel, un element pe care Grigore din Tours nu îl indică: Merovech ar avea drept mamă pe soția lui Clodio.[65]

Această hierogamie stă la baza legitimității merovingienilor, făcând din Merovech primul dintre cei cu o triadă de funcții. Tatăl său fiind un taur venit din mare, Merovech își asumă prin acest dublu simbol funcția fertilității, Childeric I asumându-și funcția violenței, iar Clovis I funcția sacră.[66] Această legitimare simbolică și sacră îl dă, așadar, la o parte pe regele Clodio (fiul său fiind cel ce a dat numele dinastiei). În ciuda tuturor dificultăților întâmpinate de Merovingieni, forța acestui simbol le-a garantat faptul că regii urmau să fie întotdeauna aleși din familia lor (chiar dacă nu garanta unui rege anume rămânerea pe tron, un înlocuitor putând fi găsit în familia sa).[67]

Totuși, aproape un mileniu mai târziu, amintirea lui Clodio transmițându-se, acesta este considerat unul dintre fondatorii monarhiei france și ai dinastiilor care i-au succedat. Cincizeci și opt de statui ale regilor Franței împodobesc sala de ceremonii a palatului pe care Filip al IV-lea cel Frumos l-a construit pe Île de la Cité la începutul secolului al XIV-lea, printre care și cea a lui Clodio. Scopul lui Filip cel Frumos era de a-și întări legitimitatea, atât prin ridicarea monarhiei dincolo de alegerea lui Clovis I, cât și prin reamintirea faptului că cele trei „neamuri” (Merovingienii, Carolingienii și Capețienii) formau doar unul singur, al căror sânge se amestecase.[68]

Clodio rămâne un simbol legitimator până la sfârșitul monarhiei în Franța. Încă sub Ludovic al XIV-lea, francii erau considerați fondatorii nobilimii, prin dreptul cuceritorului. Când, în 1713, abatele Gabriel Daniel pune la îndoială existența lui Pharamond, a lui Clodio și a lui Merovech în lucrarea sa Histoire de France depuis l’établissement de la monarchie française dans les Gaules, acestuia i se reproșează că aduce atingere monarhiei.[69][70]

  1. ↑ Christian Settipani (). La Préhistoire des Capétiens: Première partie: Mérovingiens, Carolingiens et Robertiens (în franceză). Villeneuve d'Ascq. pp.47–49. ISBN2-9501509-3-4. LCCN2005384301. OCLC29856008. OL12658152M. Wikidata Q13422577.
  2. ↑ Christian Settipani (). La Préhistoire des Capétiens: Première partie: Mérovingiens, Carolingiens et Robertiens (în franceză). Villeneuve d'Ascq. ISBN2-9501509-3-4. LCCN2005384301. OCLC29856008. OL12658152M. Wikidata Q13422577.
  3. ↑ Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1001-1002. Accesat în .
  4. ↑ Martin, Henri (). Histoire de France depuis les temps les plus reculés jusqu'en 1789 (Istoria Franței din cele mai vechi timpuri până în 1789) (în franceză). 1. Paris: Furne. p.286. ISBN2-01-254924-1.
  5. ↑ Leguay, Jean-Pierre (). L'Europe des États Barbares Ve – VIIIe siècle (Europa statelor barbare sec. V – VIII) (în franceză). Paris: Belin. p.93. ISBN978-2-7011-3254-9.
  6. ↑ Le Nain de Tillemont, Louis-Sébastien (). Histoire des empereurs et des autres princes qui ont régné durant les six premiers siècles de l’Église (Istoria împăraților și a celorlalți prinți care au domnit în timpul primelor șase secole ale Bisericii) (în franceză). 5. Paris: Charles Robustel. p.839. ISBN978-1-172-81973-7.
  7. ↑ Inglebert, Hervé; Levasseur, Claire (). Atlas de Rome et des barbares: la fin de l'Empire romain en Occident (IIIe – VIe siècle) (Atlasul Romei și al barbarilor: sfârșitul Imperiului Roman în Occident (sec. III – VI)). Atlas-mémoires (în franceză). Paris: Autrement. p.40. ISBN978-2-7467-1267-6.
  8. ↑ Demougeot, Émilienne (). La Formation de l'Europe et les invasions barbare, vol. III, t. 2: De l'avènement de Dioclétien (284) à l'occupation germanique de l'Empire romain d'Occident (début du VIe siècle): le Ve siècle (Formarea Europei și invaziile barbare, vol. III, t. 2: De la venirea lui Dioclețian (284) până la ocuparea germanică a Imperiului Roman de Apus (începutul secolului al VI-lea): secolul al V-lea). Collection historique (în franceză). III. Paris: Aubier. p.564. ISBN2-7007-0146-1.
  9. 1 2 Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1014. Accesat în .
  10. ↑ Rouche, Michel (). Clovis (în franceză). Paris: Éditions Fayard. p.202. ISBN2-2135-9632-8.
  11. ↑ Riché, Pierre; Périn, Patrick (). Dictionnaire des Francs - Les temps Mérovingiens (Dicționarul francilor - timpurile merovingiene) (în franceză). Paris: Bartillat. p.98-112. ISBN978-2-8410-0008-1.
  12. ↑ Grégoire de Tours; Latouche, Robert (). Histoire des Francs (Istoria francilor) (în franceză). Paris: Les Belles Lettres. p.333-334. ISBN978-2-251-34013-5.
  13. 1 2 Le Nain de Tillemont, Louis-Sébastien (). Histoire des empereurs et des autres princes qui ont régné durant les six premiers siècles de l’Église (Istoria împăraților și a celorlalți prinți care au domnit în timpul primelor șase secole ale Bisericii) (în franceză). 5. Paris: Charles Robustel. p.638. ISBN978-1-172-81973-7.
  14. 1 2 Geary, Patrick (). Naissance de la France: Le monde mérovingien (Nașterea Franței: Lumea merovingiană) (în franceză). Paris: Flammarion. p.101. ISBN978-2-08-081274-2.
  15. 1 2 3 4 Grégoire de Tours. Histoire des Francs (Istoria francilor) (în franceză). Livre II, IX. p.592.
  16. ↑ Bordonove, Georges (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii) (în franceză). Paris: Pygmalion. p.34. ISBN978-2-7564-0244-4.
  17. 1 2 Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.118. ISBN978-2-01-255571-6.
  18. 1 2 Rouche, Michel (). Clovis (în franceză). Paris: Éditions Fayard. p.108. ISBN2-2135-9632-8.
  19. 1 2 Demougeot, Émilienne (). La Formation de l'Europe et les invasions barbare, vol. III, t. 2: De l'avènement de Dioclétien (284) à l'occupation germanique de l'Empire romain d'Occident (début du VIe siècle): le Ve siècle (Formarea Europei și invaziile barbare, vol. III, t. 2: De la venirea lui Dioclețian (284) până la ocuparea germanică a Imperiului Roman de Apus (începutul secolului al VI-lea): secolul al V-lea). Collection historique (în franceză). III. Paris: Aubier. p.489. ISBN2-7007-0146-1.
  20. ↑ Inglebert, Hervé; Levasseur, Claire (). Atlas de Rome et des barbares: la fin de l'Empire romain en Occident (IIIe – VIe siècle) (Atlasul Romei și al barbarilor: sfârșitul Imperiului Roman în Occident (sec. III – VI)). Atlas-mémoires (în franceză). Paris: Autrement. p.50. ISBN978-2-7467-1267-6.
  21. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.159-162.
  22. ↑ Lebecq, Stéphane (). Nouvelle histoire de la France médiévale, vol. 1: Les origines franques, Ve – IXe siècle (Noua istorie a Franței medievale, vol. 1: Originile france, secolele V-IX). Points. Histoire (no 201) (în franceză). 1. Paris: Éditions du Seuil. p.39. ISBN978-2-02-011552-0.
  23. 1 2 3 Bordonove, Georges (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii) (în franceză). Paris: Pygmalion. p.35. ISBN978-2-7564-0244-4.
  24. ↑ Bayard, Didier (). „Epilogue (Epilog)”. Revue archéologique de Picardie (în franceză). 2 (2): 273. Accesat în .
  25. ↑ Rouche, Michel (). Clovis (în franceză). Paris: Éditions Fayard. p.110. ISBN2-2135-9632-8.
  26. ↑ Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1005-1007. Accesat în .
  27. 1 2 Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.163.
  28. 1 2 Riché, Pierre; Périn, Patrick (). Dictionnaire des Francs - Les temps Mérovingiens (Dicționarul francilor - timpurile merovingiene) (în franceză). Paris: Bartillat. p.103. ISBN978-2-8410-0008-1.
  29. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.144-145. ISBN978-2-01-255571-6.
  30. ↑ Rouche, Michel (). Clovis (în franceză). Paris: Éditions Fayard. p.116-117. ISBN2-2135-9632-8.
  31. ↑ Bordonove, Georges (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii) (în franceză). Paris: Pygmalion. p.36. ISBN978-2-7564-0244-4.
  32. ↑ Duchet-Suchaux, Gaston; Périn, Patrick (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii). La France au fil de ses rois (în franceză). Paris: Tallandier. p.28. ISBN978-2-235-02321-4.
  33. ↑ Demougeot, Émilienne (). La Formation de l'Europe et les invasions barbare, vol. III, t. 2: De l'avènement de Dioclétien (284) à l'occupation germanique de l'Empire romain d'Occident (début du VIe siècle): le Ve siècle (Formarea Europei și invaziile barbare, vol. III, t. 2: De la venirea lui Dioclețian (284) până la ocuparea germanică a Imperiului Roman de Apus (începutul secolului al VI-lea): secolul al V-lea). Collection historique (în franceză). III. Paris: Aubier. p.490. ISBN2-7007-0146-1.
  34. ↑ Ropars, Jean-Michel (). „La défense de l'Armorique dans les dernières années de l'Empire romain d'Occident, à travers une nouvelle interprétation d'un texte de Grégoire de Tours (Apărarea Armoricei în ultimii ani ai Imperiului Roman de Apus, printr-o nouă interpretare a unui text de Grigore din Tours)”. Annales de Bretagne et des pays de l'Ouest (în franceză). 100 (1): 8. Accesat în .
  35. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.163-165.
  36. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.158. ISBN978-2-01-255571-6.
  37. 1 2 Bordonove, Georges (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii) (în franceză). Paris: Pygmalion. p.40. ISBN978-2-7564-0244-4.
  38. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.171-172.
  39. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.150.
  40. ↑ Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1002-1003. Accesat în .
  41. ↑ Grégoire de Tours; Latouche, Robert (). Histoire des Francs (Istoria francilor) (în franceză). Paris: Les Belles Lettres. p.98. ISBN978-2-251-34013-5.
  42. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.133. ISBN978-2-01-255571-6.
  43. ↑ Bordonove, Georges (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii) (în franceză). Paris: Pygmalion. p.33. ISBN978-2-7564-0244-4.
  44. ↑ Frédégaire. Cronica (în latină). 2. p.9.
  45. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.135. ISBN978-2-01-255571-6.
  46. ↑ Settipani, Christian (). „Clovis, un roi sans ancêtre? (Clovis, un rege fără strămoși?)”. Généalogie Magazine (în franceză) (153): 29.|access-date= necesită |url= (ajutor)
  47. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.173.
  48. ↑ Riché, Pierre; Périn, Patrick (). Dictionnaire des Francs - Les temps Mérovingiens (Dicționarul francilor - timpurile merovingiene) (în franceză). Paris: Bartillat. p.228-229. ISBN978-2-8410-0008-1.
  49. ↑ Duchet-Suchaux, Gaston; Périn, Patrick (). Clovis et les Mérovingiens (Clovis și merovingienii). La France au fil de ses rois (în franceză). Paris: Tallandier. p.2. ISBN978-2-235-02321-4.
  50. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.517-523. ISBN978-2-01-255571-6.
  51. ↑ Settipani, Christian (). „Clovis, un roi sans ancêtre? (Clovis, un rege fără strămoși?)”. Généalogie Magazine (în franceză) (153): 30-31.|access-date= necesită |url= (ajutor)
  52. ↑ Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1011. Accesat în .
  53. ↑ Grégoire de Tours. Histoire des Francs (Istoria francilor) (în franceză). Livre III, VI. p.592.
  54. ↑ Renard, Étienne (). „Le sang de Mérovée. « Préhistoire » de la dynastie et du royaume mérovingiens (Sângele lui Merovech. „Preistoria" dinastiei și a regatului merovingian)”. Revue belge de philologie et d'histoire (în franceză). 92 (4): 1037. Accesat în .
  55. ↑ de Guyse, Jacques (). Histoire de Hainaut (Istoria regiunii Hainaut) (în franceză). 12. Valenciennes.
  56. ↑ Desmarets de Saint-Sorlin, Jean (). Clovis ou la France chrétienne (Clovis sau Franța creștină) (în franceză). Paris.
  57. ↑ Lenoir, Alexandre (). Musée des monuments français (Muzeul monumentelor franceze) (în franceză). Paris.
  58. ↑ Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.140. ISBN978-2-01-255571-6.
  59. ↑ de Refuge, Eustache (). Traité de la cour ou instruction des courtisans (Tratat despre curte sau instruirea curtenilor) (în franceză). Paris.
  60. ↑ Gaulme, François (). „La royauté sacrée et sa christianisation: réflexions sur le lien du politique et du religieux (Regalitatea sacră și creștinarea sa: reflecții asupra legăturii dintre politic și religios)”. Histoire, économie et société (în franceză). 15 (4): 532. Accesat în .
  61. ↑ Grégoire de Tours; Latouche, Robert (). Histoire des Francs (Istoria francilor) (în franceză). Paris: Les Belles Lettres. p.99. ISBN978-2-251-34013-5.
  62. 1 2 Kurth, Godefroid (). Histoire poétique des Mérovingiens (Istoria poetică a merovingienilor) (în franceză). Paris: Alphonse Picard et Fils. p.150. ISBN978-2-01-255571-6.
  63. ↑ Crêtaux, Sophie (). „Confrontations et syncrétismes symboliques chez les Mérovingiens et les Riourikides (Confruntări și sincretisme simbolice la merovingieni și rurikizi)”. Revue des études slaves (în franceză). 63 (1): 127. Accesat în .
  64. ↑ Rouche, Michel (). Clovis (în franceză). Paris: Éditions Fayard. p.184. ISBN2-2135-9632-8.
  65. ↑ Kurth, Godefroid (). Clovis (în franceză). Tours: Alfred Mame et fils. p.151.
  66. ↑ Crêtaux, Sophie (). „Confrontations et syncrétismes symboliques chez les Mérovingiens et les Riourikides (Confruntări și sincretisme simbolice la merovingieni și rurikizi)”. Revue des études slaves (în franceză). 63 (1): 125-126. Accesat în .
  67. ↑ Gaulme, François (). „La royauté sacrée et sa christianisation: réflexions sur le lien du politique et du religieux (Regalitatea sacră și creștinarea sa: reflecții asupra legăturii dintre politic și religios)”. Histoire, économie et société (în franceză). 15 (4): 533-534. Accesat în .
  68. ↑ Erlande-Brandebourg, Alain (). „Le palais des rois de France à Paris par Philippe le Bel (Palatul regilor Franței la Paris sub Filip cel Frumos)”. Comptes rendus des séances de l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres (în franceză). 151 (1): 192. Accesat în .
  69. ↑ Poliakov, Léon (). „Des mythes des origines au mythe aryen (De la miturile originilor la mitul arian)”. Annales - Économies, Sociétés, Civilisations (în franceză). 25 (2): 423. Accesat în .
  70. ↑ Grell, Chantal (). „Clovis du Grand Siècle aux Lumières (Clovis de la Secolul de Aur la Epoca Luminilor)”. Bibliothèque de l'École des chartes (în franceză). 154 (1): 194-195. Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Categorii:
Categorii ascunse: